vineri, 4 septembrie 2009

TABĂRA NAŢIONALĂ DE CHIMIE PIATRA NEAMŢ august 2009

MINIOLIMPIADA – Clasa a IX-a

SUBIECTUL I – 30 puncte

Alege răspunsul corect din grilele de mai jos :

1. Specia care prezintă cel mai mare număr de orbitali monoelectronici este :

a) Fe3+ b) Sb c) Cr d) Zn2+ e) P

2. Afirmaţia corectă este :

a) Cesiul are energia de ionizare mare pentru că are caracter electropozitiv;

b) Tăria acizilor oxigenaţi în treaptă superioară de valenţă scade odată cu creşterea caracterului electronegativ;

c) Energia de ionizare şi caracterul metalic variază în acelaşi sens ;

d) Metalele cu energii de ionizare mici au caracter metalic pronunţat ;

e) Caracterul nemetalic scade în perioadă de la stânga la dreapta .

3. Numărul de elemente din perioada a 6-a care au orbitali de tip f complet ocupaţi este :

a) 14; b) 18; c) 17; d) 8; e) 10.

4. Pentru un element din perioada a doua se dau valorile energiilor de ionizare pentru primii patru electroni ionizabili : E1=191 kcal/mol, E2=578 kcal/mol, E3=872 kcal/mol, E4=5962 kcal/mol.

Elementul este: a) C; b) Be; c) B; d) N; e) O.

5. Din 40 grame soluţie saturată, la 20 0C, a unei cloruri metaliceMCl3, având concentraţia 31,5%, se evaporă 4 grame de apă şi se depun 5,3 grame cristalohidrat MCl3×6 H2O. Cationul sării este :

a) Cr3-; b) Fe3+; c) V3+; d) Al3+; e) Ga3+.

6. Ordinea corespunzătoare creşterii razei ionice este :

a) Cl >Na+>Mg2+>Al3+>F- ;

b) Fe3+>Fe2+>Fe ;

c) O2->F>Na+>Li+>B2+ ;

d) Mg2+>Al3+>P3->S2->Cl- ;

e) F->Cl->Br->I->Rb+ .

7. Este incorectă afirmaţia:

a) Molecula de dioxid de sulf are geometrie liniară ;

b) Molecula de dioxid de azot prezintă un electron neîmperecheat ;

c) Seria CO2, N2, CH4 conţine numai molecule nepolare ;

d) Au geometrie liniară HCN, CS2, N2 ;

e) Au molecule polare HF, H2O, HI .

8. Şirul care conţine numai substanţe cu legături sigma este :

a) CO2, O2, N2H4, H2S ;

b) N2, H2CO3, HCl, H2O ;

c) NH3, H2S, HF, PF5 ;

d) CCl4, Cl2, SF6, BF3 ;

e) sunt adevărate afirmaţiile c şi d .

9. Seriile care conţin numai substanţe care conduc curentul electric în soluţie apoasă sunt :

a) KNO3 , NH4Cl , NaOH ;

b) NaCl , HCl , NH3 ;

c) KOH , H2SO4 , AlCl3 ;

d) Sunt corecte afirmaţiile a şi b ;

e) Sunt corecte afirmaţiile a, b şi c.

10. Coeficientul de solubilitate al sulfatului de cupru la 20 0C este de 21 g, iar la 60 0C este de 39 g. Masa de CuSO4×5H2O care se depune prin răcirea a 400 g de soluţie saturată de sulfat de cupru de la 60 0C la 20 0C este :

a) 91,77 g; b) 93,3 g; c) 125,7 g; d) 51,78 g; e) 102,32 g.

Subiectul II – 20 puncte

Un amestec format din AgNO3 şi cristalohidratul Cu(NO3)2×H2O, cu masa de 11,02 grame, este supus calcinării. Se obţin 4,84 grame de reziduu solid care reacţionează cu 5,755 cm3 de soluţie de acid azotic 63% (ρ=1,39 g/cm3). Să se determine cristalohidratul din amestec.

Subiectul III – 20 puncte

Modelaţi legăturile chimice în compuşii următori, precizând tipul de hibridizare al atomului central şi geometria acestora [Co(NH3)6]Cl3, Na2SO4, XeF4, BCl3, SO2.

Subiectul IV – 20 puncte

Oxiacidul clorului, care conţine 30.47% O este izoelectronic cu un element E, ce formează un oxid A cu 27.586% O. Într-un vas ce conţine soluţie de acid clorhidric se introduc 58 grame de oxid A de puritate 80%.Soluţia rezultată se filtrează şi se tratează cu cantitatea stoechiometric necesară de apă de clor. Se adaugă ulterior 736 grame soluţie de ferocianură de potasiu de concentraţie 25% .

a) Determinaţi prin calcul formula chimică a oxiacidului A şi a elementului E.

b) Scrieţi configuraţia electronică şi precizaţi poziţia în sistemul periodic pentru elementul E.

c) Reprezentaţi structura oxiacidului şi indicaţi tipul legăturilor chimice din molecula sa.

d) Scrieţi ecuaţiile reacţiilor chimice din textul problemei.

e) Calculaţi excesul în procente de ferocianură de potasiu utilizată.

Se dau : ZH=1, ZP=15, ZCr=24, ZFe=26, ZCl=17, ZO=8, ZZn=30, ZSb=51, ZCu=27, ZXe=54, ZB=6, ZS=16.
Mase atomice H=1, N=14, O=16, Al=27, Fe=56, Cr=52, V=51, Cu=64, Ga=70, S=32, Cl=35,5, Ag=108, K=39, C=12.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Probleme propuse de : Lăcrămioara Spânu – Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova

Mirela Stoinel – Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Orşova



SC ENERGOTERM SRL

Înfiinţată în anul 1998 SC .Energoterm.SRL Piatra Neamţ a devenit o firmă renumită în Moldova.

În Piatra Neamţ, managerul de la Energoterm se bucură de o mare popularitate. Asta pentru că, modest şi pertinent, Petru PALEU a putut să le inoculeze concetăţenilor lui o dragoste teribilă pentru handbal.

Petru PALEU Manager General













ENERGOTERM